Anunțuri și
achiziții

Secțiunea în română

Lista de Anunțuri și Achiziții  

Comunicat de presă - din 21 ianuarie 2025


Eco Partnersheep Insulation SA a obținut de la Primăria comunei Făgețelu, județul Olt, autorizația de construcție pentru fabrica de procesare a lânii și produse fono și termoizolante din lână. Unitatea de producție va poziționa România pe harta mondială a inovării, printr-o metodă unică de transformare a unui produs agricol, considerat deșeu, într-o afacere sustenabilă.

Obiectivul investiției este construirea și operarea unei fabrici de prelucrare a lânii brute de oaie. În urma unui proces inovativ, fără producere de deșeuri, vor rezulta trei produse distincte: izolații din lână - utilizate în construcții și în industria auto, lanolină - utilizată în industria farmaceutică, cosmetică și multe altele, și îngrășăminte organice.

Inițial, proiectul Eco Partnersheep Insulation SA a beneficiat de sprijinul Ministerului Economiei, care a acordat un ajutor de stat pentru aproximativ 70% din investițiile eligibile, în valoare de aproximativ 22,5 milioane de euro. Acest sprijin reprezenta circa 50% din valoarea totală a investiției. Din păcate, Ministerul Economiei a retras în mod abuziv ajutorul de stat, așa cum s-a întâmplat și în cazul altor opt proiecte selectate inițial pentru finanțare.

„În prezent, la fel ca și alți investitori, Eco Partnersheep Insulation SA se află în procedură de contencios administrativ cu Ministerul Economiei, solicitând repunerea în vigoare a acordului de finanțare. Dincolo de dimensiunea economică, demersul nostru vizează să conștientizeze Guvernul României că respectarea angajamentelor asumate față de investitori, inclusiv cei români, nu este un act de bunăvoință, ci o obligație contractuală care trebuie îndeplinită cu bună-credință. Acest lucru ar contribui semnificativ la dezvoltarea economică a țării noastre.

Retragerea ajutorului de stat a dus la o întârziere de aproape un an în implementarea proiectului. În redesenarea schemei de finanțare, am avut grijă să nu afectăm dimensiunea și caracteristicile unice ale proiectului. Obiectivele noastre au fost păstrate, iar pe parcurs am adus îmbunătățiri semnificative prin creșterea capacității de procesare a materiei prime și diversificarea gamei de produse. Continuăm să respectăm obiectivele ESG (de mediu, sociale și de guvernanță) și ne dorim să devenim un model de guvernanță corporatistă și un exemplu de investiție responsabilă. Ne respectăm viitorii 244 de angajați prin condițiile de muncă și de plată oferite și punem accent pe protecția mediului în toate etapele de producție. Astfel, proiectul nostru va asigura sustenabilitate pe termen lung din toate perspectivele.

Sunt convins că amploarea proiectului nostru oferă o șansă reală de dezvoltare a fermelor de ovine din România. Le mulțumim asociațiilor de fermieri pentru sprijin, cooperare și răbdare. Mulțumim, de asemenea, autorităților locale si județene care ne-au sprijinit în demersurile de autorizare ale acestei investiții. Mulțumim tuturor colaboratorilor noștri”, a declarat Cristian Mercioniu, administratorul companiei, despre evoluția și provocările proiectului.

Inițiată ca o afacere 100% românească, Eco Partnersheep Insulation SA urmează să atragă și investitori străini, având în vedere că investiția nu mai beneficiază de sprijin financiar prin ajutor de stat.

Press Release - January 21, 2025


The Sustainable Revolution: The Factory That Turns Wool into Gold for Construction, Cosmetics, and Agriculture!

Eco Partnersheep Insulation SA has obtained a construction permit from the Municipality of Făgețelu, Olt County, for a factory dedicated to processing wool and producing acoustic and thermal insulation products from wool. This production unit will position Romania on the global innovation map through a unique method of transforming an agricultural by-product, often considered waste, into a sustainable business.

The investment’s goal is to build and operate a factory for processing raw sheep wool. Through an innovative, zero-waste process, the factory will produce three distinct products: wool insulation—used in construction and the automotive industry, lanolin—used in the pharmaceutical, cosmetic, and shipbuilding industries, among others, and organic fertilizers.

Initially, the Eco Partnersheep Insulation SA project benefited from support from the Ministry of Economy, which provided state aid covering approximately 70% of eligible investments, amounting to about €22.5 million. This aid represented approximately 50% of the total investment value. Unfortunately, the Ministry of Economy abusively withdrew the state aid, as it also did in the case of eight other projects initially selected for funding.

"Currently, like other investors, Eco Partnersheep Insulation SA is involved in administrative litigation with the Ministry of Economy, requesting the reinstatement of the funding agreement. Beyond the economic aspect, our efforts aim to raise awareness within the Romanian Government that honoring commitments made to investors, including Romanian ones, is not an act of goodwill but a contractual obligation that must be fulfilled in good faith. This would significantly contribute to the economic development of our country.

The withdrawal of state aid caused a delay of nearly a year in the project’s implementation. While redesigning the financing scheme, we ensured that the scale and unique characteristics of the project remained unaffected. Our objectives were preserved, and along the way, we made significant improvements by increasing the raw material processing capacity and diversifying the product range. We continue to adhere to ESG (environmental, social, and governance) goals, striving to become a model of corporate governance and an example of responsible investment. We honor our future 244 employees through the working and payment conditions we offer, and we emphasize environmental protection at every stage of production. Thus, our project will ensure long-term sustainability from all perspectives. 

I am convinced that the scale of our project offers a real opportunity to develop sheep farms in Romania. We thank the farmers' associations for their support, cooperation, and patience. We also thank the local authorities who supported us in the authorization process for this investment. Finally, we thank all our collaborators," stated Cristian Mercioniu, the company administrator, about the project’s progress and challenges.

Initiated as a 100% Romanian business, Eco Partnersheep Insulation SA aims to attract foreign investors, given that the investment no longer benefits from state aid.

Anunț Public privind decizia etapei de incadrare - din 19 decembrie 2024


In atenția publicului interesat

Anunţ public privind decizia etapei de incadrare

 

 


S.C. ECO PARTENERSHEEP INSULATION S.R.L. titular al proiectului „Construire fabrică  pentru  procesare  lână  și  producție  produse  fono  și  termoizolante  din  lâna, împrejmuire și amenajare teren, alipire dezmembrări”, anunță publicul interesat asupra luării deciziei etapei de încadrare, în cadrul procedurii de evaluare a impactului asupra mediului, pentru proiectul „Construire fabrică pentru procesare lână și producție produse fono  și  termoizolante  din  lână.  împrejmuire  și  amenajare  teren,  alipire  dezmembrări" propus a fi amplasat în extravilanul comunei Făgețelu, sat Chilia, jud. Olt, Nr.Cad. 52954 și Nr.Cad. 52955.


Proiectul deciziei de încadrare și motivele care o fundamentează pot fi consultate la sediul  autorității  competente  pentru  protecția  mediului  A.P.M.  Olt  din  Slatina,  str.  1. Moroșanu,    nr.3,    județul    Olt,    precum    și    la    următoarea    adresă    de    internet:


https://apmot.anpm.ro/ 


Publicul  interesat  poate  înainta  comentarii/observații  la  proiectul  deciziei  de încadrare în termen de 10 zile de la data publicării anunțului pe pagina de internet a autorității competente pentru protecția mediului.



Modalitate transmitere a observațiilor: la sediul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Olt:

Ministerul Mediului, Agenția Națională pentru Protecția Mediului Olt

Str.Ion Morosanu, nr.3, Slatina, Jud.Olt

Tel:0249/439166;0349/401720;0746/248742; Fax:0249/423670

https://apmot.anpm.ro/ 

e-mail: office@apmot.anpm.ro 

Anunț Public privind depunerea solicitării de emitere a acordului de mediu  - din 6 noiembrie 2024


In atenția publicului interesat

Anunţ public privind depunerea solicitării de emitere a acordului de mediu

 

 

S.C ECO PARTENERSHEEP INSULATION S.R.L. anunţă publicul interesat asupra depunerii solicitării de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Construire fabrică pentru procesare lână și producție produse fono și termoizolante din lână. Împrejmuire și amenajare teren, alipire dezmembrări” propus a fi amplasat în extravilanul comunei Făgețelu, sat Chilia, jud. Olt, Nr.Cad. 52954 și Nr.Cad.52955.

       Informaţiile privind proiectul propus pot fi consultate la sediul  APM Olt  din Slatina, str. Ion Moroşanu, nr. 3, judeţul Olt şi la sediul  S.C ECO PARTENERSHEEP INSULATION S.R.L.  cu sediul social in Bucuresti, sector 3, str. Vasile Toneanu, nr.9, în zilele de luni - vineri, între orele 900 – 1400.

  Observaţiile publicului se primesc zilnic la sediul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Olt.



Modalitate transmitere a observațiilor: la sediul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Olt:

Ministerul Mediului, Agenția Națională pentru Protecția Mediului Olt

Str.Ion Morosanu, nr.3, Slatina, Jud.Olt

Tel:0249/439166;0349/401720;0746/248742; Fax:0249/423670

e-mail: office@apmot.anpm.ro 

Anunț Achiziție 1 - din 25 martie 2024 - Stare Atribuit

Introducere

ECO PARTNERSHEEP INSULATION SRL implementează în perioada 2024-2026 un proiect de investiții “Fabrica de procesare lana și produse fono si termoizolante din lana” finanțat în baza Hotărârii Guvernului nr. 959/2022 pentru instituirea unei scheme de ajutor de stat privind acordarea de granturi pentru investiții destinate industriei prelucrătoare.

Proiectul prevede crearea uneia dintre celei mai importante capacități de producție, la nivel european, pentru producție izolatoare ecologice termice și fonoabsorbante din lână. Proiectul va redefini o piață considerată de nișă care va fi transformată într-un etalon al produselor sustenabile ecologic, economic și social într-un exemplu de circularitate.


Capacitatea de producție nou creată este o scalare a unui proiect pilot și, atunci când va fi pe deplin implementată, va putea prelucra până la 25.000 tone lână brută. Astfel se va rezolva o problemă de importanță strategică pentru creșterea oilor în România: valorificarea unui subprodus care este în prezent clasificat ca deșeu de categoria a III-a.


Produsele obținute vor fi produse certificate ecologic cu amprentă carbonică zero, certificate ecologic într-o capacitate definită prin circularitate deplină. Este o investiție de economie circulară cu deșeuri quasi zero.

      Pâsle fono și termoizolante destinate industriei auto 

      Produse fono și termoizolante destinate construcțiilor civile și industriale

      Produse secundare: Lanolină, Îngrășăminte organice sub formă de pelete, compost rezultat din nămolul de spălare


Fabrica va consta dintr-o hală de producție de peste 12.000 mp, 3 linii de spălare a lânii brute, 2 linii de prelucrare lână în produse nețesute, linii de peletizare și compostare, linii de extracție a lanolinei și stație de epurare și recirculare a apei industriale. Fabrica va fi susținută și de o un parc fotovoltaic pentru producția a energie regenerabilă cu putere instalată de peste 1 Mw. Investiția va crea cel puțin 114 locuri de muncă, dar estimăm ca numărul acestora să crească la 240.


Vom oferi produse cu amprentă carbonică zero obținute într-o fabrică verde (vom recicla și reutiliza în totalitatea apa industrială și vom produce energie regenerabilă prin celule fotovoltaice) care definește excelența în economia circulară fiind o fabrică cu zero deșeuri: lâna brută e transformată în izolații, lanolină și fertilizatori organici. La sfârșitul vieții, produsele izolatoare vor fi reciclate la rândul lor în îngrășăminte organice.

Linie tehnologică de spălare lână brută și extragere lanolină

Achizitorul ECO PARTNERSHEEP INSULATION SRL în calitate de Beneficiar, organizează procedura de atribuire a contractului de achiziție de „Linie tehnologica de spălare lana brută și extragere lanolina”  în cadrul fabricii de procesare lana și produse fono si termoizolante din lana în Sat Chilia, comuna Fagetelu, județul Olt.

Achiziția se desfășoară în cadrul proiectului ”Fabrica de procesare lana și produse fono si termoizolante din lana”, finanțat în baza Hotărârii Guvernului nr. 959/2022 pentru instituirea unei scheme de ajutor de stat privind acordarea de granturi pentru investiții destinate industriei prelucrătoare.

 

Legislatia aplicabila:  Procedura de achiziție se va desfășura conform prevederilor procedurii de atribuire aplicabile în cadrul ECO PARTNERSHEEP INSULATION SRL cu respectarea principiilor prevăzute la art. 2 alin. (2) din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, precum și a criteriilor economicității, eficienței și eficacității, și cu H.G. nr. 395/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziție publică/acordului cadru din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice.


Data publicării: 25 martie 2024

Data limita depunere oferta: 17 aprilie 2024

Ora limita depunere oferta: ora 19.00

Locați: Sat Chilia, comuna Fagetelu, județul Olt.

Tip contract: Contract de furnizare

Durata contract: 18 luni

Buget: Valoare estimată fără TVA: 5.100.000 euro ( 25.203.180 lei)


Documentație (Toate_Aici):

(Vă rugăm sa salvați local documentele in vederea prelucrarii)


Modalitate depunere oferte: Ofertele vor fi trimise:

  pe email la adresa: proiect@ecopartnersheep.eu

sau

  prin poșta, curier sau aduse personal la adresa: București, str. Vasile Toneanu nr.9, parter, camera 1, biroul 16, sector 3.

Oferta câștigătoare la procedura de atribuire a contractului de achiziție de „Linie tehnologica de spalare lana brută și extragere lanolina”

PDF: Anut de atribuire Linie Spalare 

Anunț Achiziție 2 - din 27 martie 2024 - Stare Atribuit

Introducere

ECO PARTNERSHEEP INSULATION SRL implementează în perioada 2024-2026 un proiect de investiții “Fabrica de procesare lana și produse fono si termoizolante din lana” finanțat în baza Hotărârii Guvernului nr. 959/2022 pentru instituirea unei scheme de ajutor de stat privind acordarea de granturi pentru investiții destinate industriei prelucrătoare.

Proiectul prevede crearea uneia dintre celei mai importante capacități de producție, la nivel european, pentru producție izolatoare ecologice termice și fonoabsorbante din lână. Proiectul va redefini o piață considerată de nișă care va fi transformată într-un etalon al produselor sustenabile ecologic, economic și social într-un exemplu de circularitate.


Capacitatea de producție nou creată este o scalare a unui proiect pilot și, atunci când va fi pe deplin implementată, va putea prelucra până la 25.000 tone lână brută. Astfel se va rezolva o problemă de importanță strategică pentru creșterea oilor în România: valorificarea unui subprodus care este în prezent clasificat ca deșeu de categoria a III-a.


Produsele obținute vor fi produse certificate ecologic cu amprentă carbonică zero, certificate ecologic într-o capacitate definită prin circularitate deplină. Este o investiție de economie circulară cu deșeuri quasi zero.

      Pâsle fono și termoizolante destinate industriei auto 

      Produse fono și termoizolante destinate construcțiilor civile și industriale

      Produse secundare: Lanolină, Îngrășăminte organice sub formă de pelete, compost rezultat din nămolul de spălare


Fabrica va consta dintr-o hală de producție de peste 12.000 mp, 3 linii de spălare a lânii brute, 2 linii de prelucrare lână în produse nețesute, linii de peletizare și compostare, linii de extracție a lanolinei și stație de epurare și recirculare a apei industriale. Fabrica va fi susținută și de o un parc fotovoltaic pentru producția a energie regenerabilă cu putere instalată de peste 1 Mw. Investiția va crea cel puțin 114 locuri de muncă, dar estimăm ca numărul acestora să crească la 240.


Vom oferi produse cu amprentă carbonică zero obținute într-o fabrică verde (vom recicla și reutiliza în totalitatea apa industrială și vom produce energie regenerabilă prin celule fotovoltaice) care definește excelența în economia circulară fiind o fabrică cu zero deșeuri: lâna brută e transformată în izolații, lanolină și fertilizatori organici. La sfârșitul vieții, produsele izolatoare vor fi reciclate la rândul lor în îngrășăminte organice.

Linie tehnologică de prelucrare termoizolatii din lana

Achizitorul ECO PARTNERSHEEP INSULATION SRL în calitate de Beneficiar, organizează procedura de atribuire a contractului de achiziție de „Linie tehnologică de prelucrare termoizolatii din lana” în cadrul fabricii de procesare lana și produse fono si termoizolante din lana în Sat Chilia, comuna Fagetelu, județul Olt.

Achiziția se desfășoară în cadrul proiectului ”Fabrica de procesare lana și produse fono si termoizolante din lana”, finanțat în baza Hotărârii Guvernului nr. 959/2022 pentru instituirea unei scheme de ajutor de stat privind acordarea de granturi pentru investiții destinate industriei prelucrătoare.

 

Legislatia aplicabila:  Procedura de achiziție se va desfășura conform prevederilor procedurii de atribuire aplicabile în cadrul ECO PARTNERSHEEP INSULATION SRL cu respectarea principiilor prevăzute la art. 2 alin. (2) din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, precum și a criteriilor economicității, eficienței și eficacității, și cu H.G. nr. 395/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziție publică/acordului cadru din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice.


Data publicării: 27 martie 2024

Data limita depunere oferta: 19 aprilie 2024

Ora limita depunere oferta: ora 19.00

Locația proiectului: Sat Chilia, comuna Fagetelu, județul Olt.

Tip contract: Contract de furnizare

Durata contract: 15 luni

Buget: Valoare estimată fără TVA: 9.317.800 euro ( 46.046.704 lei)


Documentație (Toate_Aici):

(Vă rugăm sa salvați local documentele in vederea prelucrarii)



Modalitate depunere oferte: Ofertele vor fi trimise:

  pe email la adresa: proiect@ecopartnersheep.eu

sau

  prin poșta, curier sau aduse personal la adresa: București, str. Vasile Toneanu nr.9, parter, camera 1, biroul 16, sector 3.

Ofertele câștigătoare la procedura de atribuire a contractului de achiziție de „Linie tehnologică de prelucrare termoizolatii din lana”

PDF: Anunt de Atribuire Linie de Prelucrare  


Anunț Achiziție 3 - din 5 iunie 2024 - Stare Atribuit

Introducere

ECO PARTNERSHEEP INSULATION SRL implementează în perioada 2024-2026 un proiect de investiții “Fabrica de procesare lana și produse fono si termoizolante din lana” finanțat în baza Hotărârii Guvernului nr. 959/2022 pentru instituirea unei scheme de ajutor de stat privind acordarea de granturi pentru investiții destinate industriei prelucrătoare.

Proiectul prevede crearea uneia dintre celei mai importante capacități de producție, la nivel european, pentru producție izolatoare ecologice termice și fonoabsorbante din lână. Proiectul va redefini o piață considerată de nișă care va fi transformată într-un etalon al produselor sustenabile ecologic, economic și social într-un exemplu de circularitate.


Capacitatea de producție nou creată este o scalare a unui proiect pilot și, atunci când va fi pe deplin implementată, va putea prelucra până la 25.000 tone lână brută. Astfel se va rezolva o problemă de importanță strategică pentru creșterea oilor în România: valorificarea unui subprodus care este în prezent clasificat ca deșeu de categoria a III-a.


Produsele obținute vor fi produse certificate ecologic cu amprentă carbonică zero, certificate ecologic într-o capacitate definită prin circularitate deplină. Este o investiție de economie circulară cu deșeuri quasi zero.

      Pâsle fono și termoizolante destinate industriei auto 

      Produse fono și termoizolante destinate construcțiilor civile și industriale

      Produse secundare: Lanolină, Îngrășăminte organice sub formă de pelete, compost rezultat din nămolul de spălare


Fabrica va consta dintr-o hală de producție de peste 12.000 mp, 3 linii de spălare a lânii brute, 2 linii de prelucrare lână în produse nețesute, linii de peletizare și compostare, linii de extracție a lanolinei și stație de epurare și recirculare a apei industriale. Fabrica va fi susținută și de o un parc fotovoltaic pentru producția a energie regenerabilă cu putere instalată de peste 1 Mw. Investiția va crea cel puțin 114 locuri de muncă, dar estimăm ca numărul acestora să crească la 240.


Vom oferi produse cu amprentă carbonică zero obținute într-o fabrică verde (vom recicla și reutiliza în totalitatea apa industrială și vom produce energie regenerabilă prin celule fotovoltaice) care definește excelența în economia circulară fiind o fabrică cu zero deșeuri: lâna brută e transformată în izolații, lanolină și fertilizatori organici. La sfârșitul vieții, produsele izolatoare vor fi reciclate la rândul lor în îngrășăminte organice.

Construire fabrica de procesare lana și produse fono si termoizolante din lana

 Achizitorul ECO PARTNERSHEEP INSULATION SA în calitate de Beneficiar, organizează procedura de atribuire a contractului de achiziție de proiectare și execuție lucrări având ca obiect  “Construire fabrica de procesare lana și produse fono si termoizolante din lana” în Sat Chilia, comuna Fagetelu, județul Olt.

Achiziția se desfășoară în cadrul proiectului ”Fabrica de procesare lana și produse fono si termoizolante din lana”, finanțat în baza Hotărârii Guvernului nr. 959/2022 pentru instituirea unei scheme de ajutor de stat privind acordarea de granturi pentru investiții destinate industriei prelucrătoare.


Legislatia aplicabila:  Procedura de achiziție se va desfășura conform prevederilor procedurii de atribuire aplicabile în cadrul ECO PARTNERSHEEP INSULATION SA cu respectarea principiilor prevăzute la art. 2 alin. (2) din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, precum și a criteriilor economicității, eficienței și eficacității, și cu H.G. nr. 395/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziție publică/acordului cadru din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice.


Data publicării: 5 iunie 2024

Data limita depunere oferta: 1 iulie 2024

Ora limita depunere oferta: ora 19.00

Locația proiectului: Sat Chilia, comuna Fagetelu, județul Olt.

Tip contract: Contract de proiectare si executie lucrari (Design&Build)

Durata contract: 11 luni

Buget: Valoare estimată fără TVA: 73.685.459 lei



Documentație (Toate_Aici):



(Vă rugăm sa salvați local documentele in vederea prelucrarii)


Modalitate depunere oferte: Ofertele vor fi trimise:

  pe email la adresa: proiect@ecopartnersheep.eu

sau

  prin poșta, curier sau aduse personal la adresa: București, str. Vasile Toneanu nr.9, parter, camera 1, biroul 16, sector 3.

Oferta câștigătoare la procedura de atribuire a contractului de achizitie pentru proiectare si executie lucrari.


PDF: Oferta câștigătoare la procedura de atribuire a contractului de achizitie pentru proiectare si executie lucrari